„ Dintr-o minciună se nasc o sută. ” – adevărat. În ultima vreme am aflat lucruri pe care uneori îmi zic că mai bine nu le aflăm pentru a mai putea privi persoana respectivă în ochi.
De ce unii oameni mint când nu ar trebui? De ce ascund lucruri faţă de oamenii pe care chipurile îi iubesc? De ce când unele chiar nu îşi au rostul?De teama moralei? De teamă că ni se va spune un adevăr care doare? Ştiu că toţi minţim, că este o caracteristică universal umană, fie că este vorba despre o persoană bună care spune o minciună pentru a nu răni sentimentele cuiva, fie că vorbim despre minciuni distructive, toţi minţim dar unele persoane mă lasă literlamente mască şi mi-e ciudă că aflu c-am fost minţită după ce am ” înghiţit ” găluşca.
