sarcina

Maternitate - Ghidul femeii insarcinate

Când TREBUIE să rămâi însărcinată

când trebuie să rămâi însărcinată

Când TREBUIE să rămâi însărcinată

Acest TREBUIE mi-a sâcâit creierul și m-a făcut să trag dreapta ori de câte ori mi-a fost spus, indiferent de situație. Nu suport în general să-mi spui că TREBUIE să fac un lucru care mă implică direct, doar pentru că așa consideri TU. Acum, valabil și pentru momentul potrivit de a rămâne însărcinată.

Nu există moment potrivit să o faci, nici vârstă ideală, cum nu ar trebui să existe nici presiunea celor din jur, directă sau indirectă. Există studii medicale dar dacă vă informați aprofundat descoperiți că nu-s nici ele lege. Fiecare-și urmează drumul cum dorește, și la ce vârstă dorește, fie că este vorba de căsătorie sau copil. Să te bazezi pe faptul că vei fi mamă tânără și TOTUL va fi diferit (deși habar n-ai, mașina timpului nu funcționeză pentru toți) sau că vrei să ajungi la vârsta X pentru a te AJUTA copilul la bătrânețe, mi se par… așa, fantasmagorice. Globurile de cristial există în filme! Nu cunosc femeie, MAMĂ, căreia să-i fie ușor cu un copil, poate puțin MAI ușor, în prisma vârstei, dar să nu ne comportăm de parcă 30-40 de ani înseamnă babificare și incapacitate. happy

Și da… încă nu înțeleg stigmatizarea femeilor care nu sunt însărcinate…  read more

addicted

Stigmatizarea femeilor care nu sunt insarcinate

 Pornind de la ideea anteriorului articol, despre cat de crunt sunt judecate femeile ce au o anumita varsta si inca nu au copilasi, din varii motive; motive de multe stiute doar de ele (ei – cuplu), motive oricum contestate de “atotstiutori”.

Eu va zic pe sleau, bagati-va mutritele alea acre, sfaturile, impresiile si gandurile de scorpii undeva! Adanc. Cat timp nu traiesti 100% viata cuiva, abtine-te, for real! read more

addicted

Ai 30 de ani, te-ai maritat. Cand vine copilul???

a avea copil

Sunt o matusa fericita, am doua nepotele absolut superbe, si multumesc lui Dumnezeu, sanatoase si vesele.

Minunata cumnatica, (in ochii mei) e o eroina realista, e cea care mi-a zis mereu atat partile bune si frumoase ale unei sarcini, cat si partile mai putin bune. Stiu mereu cand fetele mele nu sunt bine, ce au, cum manageriezi situatiile, cum se descurca ei, am fost si sunt mereu prezenta. Ea nu m-a menajat in sfaturi si ganduri, si tocmai de aceea in ea-mi pun cea mai mare incredere. Mi-am pus-o atat inainte, cat si acum, si atunci cand va fi momentul. Cu atat mai mult atunci. read more