când trebuie să rămâi însărcinată

Când TREBUIE să rămâi însărcinată

Când TREBUIE să rămâi însărcinată

Acest TREBUIE mi-a sâcâit creierul și m-a făcut să trag dreapta ori de câte ori mi-a fost spus, indiferent de situație. Nu suport în general să-mi spui că TREBUIE să fac un lucru care mă implică direct, doar pentru că așa consideri TU. Acum, valabil și pentru momentul potrivit de a rămâne însărcinată.

Nu există moment potrivit să o faci, nici vârstă ideală, cum nu ar trebui să existe nici presiunea celor din jur, directă sau indirectă. Există studii medicale dar dacă vă informați aprofundat descoperiți că nu-s nici ele lege. Fiecare-și urmează drumul cum dorește, și la ce vârstă dorește, fie că este vorba de căsătorie sau copil. Să te bazezi pe faptul că vei fi mamă tânără și TOTUL va fi diferit (deși habar n-ai, mașina timpului nu funcționeză pentru toți) sau că vrei să ajungi la vârsta X pentru a te AJUTA copilul la bătrânețe, mi se par… așa, fantasmagorice. Globurile de cristial există în filme! Nu cunosc femeie, MAMĂ, căreia să-i fie ușor cu un copil, poate puțin MAI ușor, în prisma vârstei, dar să nu ne comportăm de parcă 30-40 de ani înseamnă babificare și incapacitate. happy

Și da… încă nu înțeleg stigmatizarea femeilor care nu sunt însărcinate… 

Dacă vă numărați printre cei care spun că femeia TREBUIE să rămână însărcinată la vârsta X sau Y, să-mi spuneți ce facultate de medicină ați urmat, doctorat, etc. , și câte nașteri aveți la activi, de vă permiteți să comparați cu atâta ardoare, și cunoștință de cauză, nașterile la vârstă 20+ , cu cele la 30/40+. Din AUZITE pot spune și eu multe! La fel și din experiențele din jur. happy

DACĂ părerea nu-ți este cerută, de ce te trezești vorbind? Doar pentru că ai o opinie și nu te poți abține? 

Corpul fiecăreia dintre noi este DIFERIT. Ce experimentează femeia X în sarcină, indiferent de vârstă, nu-i general valabil! Give `em a break.

Anyhow, de mine, părerile și sfaturile cu privire la acest subiect s-au lovit întotdeauna că nuca de perete. Suntem discreți de fel, astfel că, doar eu și soțul meu ne cunoaștem viața îndeaproape și mersul ei, nu stă nimeni, vorba aia, la fundul nostru, să știe absolut tot. Nici măcar familia sau prietenii apropiați. Când s-a întâmplat am știut doar noi, cert este că a fost fix când ne-am dorit, natural, firesc și asumat. La momentul NOSTRU potrivit!

Am adunat informații de-a lungul timpului, am pus întrebări dar efectiv momentul ni l-am „socotit” noi, l-am știut doar noi. A da zvon în țară că „ne apucăm de treabă peste X zile” nu este stilul nostru și deși lumea se aștepta ca acest lucru să se întâmple, tot a fost surprinzător, tocmai pentru că am discutat mereu despre alte lucruri, alte planuri.

Asta nu înseamnă că am vreo problemă cu persoanele care decid să spună imediat ce acest lucru urmează să se întâmple!

Când TREBUIE să rămâi însărcinată?

Când VREI, când SIMȚI! Fie că ai 20 de ani și ești „necoaptă”, fie că ai 40 de ani și „ți-a trecut timpul”. CÂND SIMȚI! NU când există presiune, nu când consideră alții că este momentul, nu după căsătorie, după standarde, religie și „studii”.

Nu este nimeni, niciodată, 100% pregătit pentru asta dar există acel ceva care îți spune că… e momentul. Acel ceva este de fapt dorința care este atât de mare în acel moment încât restul nu mai contează. Dorința e mai mare decât orice frică de responsabilitate și asumare, de pregătire psihică sau financiară.

DO IT YOUR WAY and if you don`t want it, don`t do it. Nu toată lumea își dorește copii iar acest lucru este unul NORMAL!


Si-au lasat amprenta↓


This Article Has 8 Comments
  1. Ana. spune:

    oamenii daca nu se baga in viata ta cu pareri si propuneri nu se simt bine happy si uite asa ajungem sa luam decizii gresite la comanda…..

  2. Daniela spune:

    Culmea este ca cele presate ajungi presante laughing In loc sa isi aduca aminte cat de enervant era sa fii intrebata in continuu despre astfel de subieste se fac ca uita si merg spre preaching ca niste experte deja in casnicii si parenting. happy

  3. Anonim spune:

    Da da si doamnele ale care fac un copil si brusc devin atotstiutoare in toate si te bombardeaza si pareri si cu cum ar trebui sa faci laughing))) si care numai despre copil si casa stiu sa vorbeasca………… ne saturam si noi astia din jur cand inca nu suntem acolo. e placut sa auzi discutii despre asta dar nu la nesfarsit. ramai singura pupazii ca nu te mai cauta nimeni daca doar despre astea vorbesti laughing))

  4. xyz spune:

    Mda, deci totul se bazeaza pe simtiri in loc de ratiune. Minunat, absolut minunat! Si ne mai miram de ce toate cretinele fac copii, de ce lumea este asa cum este…. Oricum, nu exista nici un motiv real sa te-mpuiezi, restul e bullshit.

    • Alina Roxana spune:

      Minunat mod de exprimare. Ai gandit totul… rational, nu? happy Inca nu-mi dau seama de ce mai esti pe aici, din moment ce nu esti de acord cu absolut nimic si tot ce stii este sa-ti expui parerea jignind. Spune multe despre tine si frustrarile tale. Din cauza unor astfel de exprimari exagerate exista atatia oameni daramati psihic si „lumea este asa cum este”.
      Give us a break and get a life!

    • Catalina spune:

      Cat de lipsit de ratiune este acest comentariu, doar pentru ca esti de o alta parere cu privire la acest subiect. Ma numar printre femeile care iubesc copilasii dar nu isi doresc unul. happy Totusi acest lucru nu ma face sa arunc cu mizerii ca o ultima frustrata in toate mamicile ( am si eu una si nu mi se pare corect. practic, dupa cum te pronunti, mama ta a fost o cretina pentru ca te-a avut? ). Iti poti exprima parerea oriunde, oricand dar fa-o frumos, cred ca te duce mintea sa o faci.

      Sarcina usoara in continuare, draga mea. Sa fiti sanatosi, atat va doresc!

      • Alina Roxana spune:

        `neata, asa de luni sa iti bati capul cu astfel de persoane? Nu are nici un sens. Doamna sau domnisoara este aici prezenta doar pentru asta! Culmea, niciodata nu a avut absolut nici un cuvant de bine de spus, desi-mi „pandeste” toate articolele de ani de zile. Doar ura imprastie si pareri spuse in cel mai jignitor mod, din fericire, nu pentru mine, pentru ca n-ar avea nici o sansa sa ma jigneasca. Imi inspira ceea ce-si doreste ea cel mai putin, mila. Iar ceea ce spune se loveste ca nuca de perete! Sanatate, viata lunga si frumoasa ii doresc. Cum isi asterne, asa doarme. Bine mersi, dupa credintele ei. happy

        Multumesc pentru urari. E tot ce ne dorim!

  5. Luna spune:

    Oh, da, presiunea celor din jur, ce bine ar fi sa nu existe! Am 29 de ani, o relatie de 10 ani, iar intrebarea pe care o primesc cel mai de este: cand te casatoresti, cand faci un copil? Si culmea, intrebarile astea 2 vin din partea unor persoane care n-au prea mare treaba cu mine. Eu, spre exemplu, nu-mi permit sa intreb pe nimeni astfel de lucruri, consider ca sunt prea intime si ca nu ma privesc. Dar nu toti oamenii gandesc asa.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *