poftele in sarcina

Poftele în sarcină. Mit sau realitate

 Printre primele întrebări puse în momentul în care am anunțat că sunt însărcinată au fost cele în legătură cu poftele în sarcină. Sunt mit sau sunt realitate? Eu cu ce fel de pofte nebănuinte și neașteptate m-am confruntat în sarcină până la acel moment?

Poftele în sarcina. Mit sau realitate

Dacă în anii trecuți eram ferm convinsă că hormonii de sarcină se pot juca, cu mintea femeii însărcinate și o pot lăsa în grave pofte, m-am liniștit trecând prin asta. Am conștientizat că una din probleme este felul cum pornești mintal pe acest drum.

Dacă din start pornești cu niște idei de genul ” MIE SIGUR ÎMI VA FI POFTĂ ” sau „ CE RĂU ȘI CE NAȘPA ÎMI VA FI „, creierul va fi lucra cu tine sau împotriva ta. Dovedit deja acest fapt! Categoric ȘI hormonii fac ravagii, nu am nici un dubiu, doar ca documentațiile și studiile se bazează și pe altceva.

De fapt, din nou, dovedit deja, poftele în sarcină au menirea de a indica un deficit nutrițional în dietă unei gravide și chiar stres! Acesta te poate face să ronțăi mai mult decât de obicei.

De asemenea, da, clar, repet, schimbările hormonale din timpul sarcinii pot modifica simțurile unei femei, căci hormonii de sarcină pot face o femeie să deteste mirosurile cândva adorate, de parfum, mâncăruri, etc. Totuși, încă îmi mențin părerea că multe din poftele din sarcină femeia le avea și înainte, doar că acum creierul percepe totul ca fiind mai… permisiv. happy

” Hai femeieeeee, lasă. Ai voie, măcar o dată pe săptămâna ” – creierul dictează – omu execută. Știu cum sună dar psihologic vorbind, așa este.

Eu nu am pornit și nici n-am continuat sarcina cu nici o idee, totul a decurs natural și firesc, cum de altfel v-am și povestit. Orice dorință de a savura ceva mi-am satisfăcut-o, dacă corpul mi-a permis.

Poftele în sarcina mea? Inexistente.

Aversiunile în sarcina mea? PREZENTE, da!

La momentul în care scriu acest articol am aproape 21 de săptămâni și încă nu suport AVOCADO. Nici să nu-l văd pentru că-mi induce instant o stare de rău. Nu pot să spun că îmi pare rău pentru că nu este printre alimentele după care plâng, dar că idee.

Revenind la poftele în sarcină.

Se spune că acestea ar avea o legătură și cu… sexul copilului!?? Cum poți află sexul copilului după poftele din sarcină??? Mi se pare puțin exagerat și fără nici o legătură. Drept dovadă, se spune că o sarcină grea cu grețuri, stări de rău în primul trimestru și poftă de acru, duc la conceperea unui băiat. Invers acestei idei, o sarcină ușoară și cu pofte de dulce, duc la nașterea unei fetițe. Niiiiiiiiiici o legătură! Poftele în sarcina sau aversiunile nu indică sexul copilului. Sunt pure coincidențe! Acesta se „stabilește” dinainte.

Totuși, dacă simți un apetit crescut și o dorința majoră de a-ți face toate poftele, ai grijă! Adresează-te medicului dacă aceste pofte persistă, unele pot fi… anormale.

În rest, răsplătește-te cu alte bunătățuri și ronțăieli, șiiiiiiiiiii un piiiiicuț de ciocolată.


Si-au lasat amprenta↓


This Article Has 2 Comments
  1. Ade spune:

    Si eu cred ca este un mit. Am observat ca femeile insarcinate folosesc chestia asta drept paravan pentru a manca mai mult si mai multe chestii decat de obicei. Si unele fac si figuri si-i pun pe saracii barbati sa caute disperati tot felul de minuni pentru ca … au ele pofta la 12 noaptea. happy

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *