Cum am aflat și ce simți în primul trimestru de sarcină. Experiența mea

 Ce simți în primul trimestru de sarcină? A fost întrebarea pe care și eu am pus-o fiecărei femei care-mi confirma că este însărcinată și avea deschiderea de a vorbi despre asta. Dorința mea de a aduna informații, experiențe, păreri și sfaturi cu privire la tot ce ține de sarcină, a fost dintotdeauna. Ador copilașii dar decizia de a și rămâne însărcinată a fost pură alegere, a amândurora, când am simțit-o, fără a lua în seama presiunea stupidă ” ai o vârstă ” sau “ aveți atâția ani de relație “. Irelevant!

Evident, au existat și concluziile tâmpite de genul “Sigur au o problemă și se chinuie să facă, copil“. Aberant, nepotrivit și neadevărat, din fericire! Totul a stat doar în decizia noastră pe care am gândit-o foarte bine.

Sfaturile (necerute!) de genul ” Lăsați altele și faceți naibii un copil că timpul trece ” sunt total nepotrivite, mai ales când vin de la oameni care abia te (mai) cunosc. Întreabă mai bine de sănătate, și lasă astea.

Anyhow, dacă ar fi să trag linie, majoritatea femeilor care mi-au împărtășit experiența primului trimestru (sau a întregii sarcini), nu au avut o perioada prea frumoasă. Dacă ar fi fost să mă gândesc că și în cazul meu ar putea fi la fel, nu cred că aș fi rămas vreodată însărcinată, atât de neplăcute au fost experiențele lor. Mergând totuși rațional pe faptul că ele nu se compară cu mine și nici eu cu ele, în nimic, nu am “aplecat” urechea și nu m-au inhibat experiențele lor, de nici un fel. Singura care putea să-și pună baraj sau să-l înlăture eram eu. Oricum, eram pregătită pentru orice ar fi urmat să simt.

Ce simți în primul trimestru de sarcină

Poate va suna ciudat, deși nu este nici ciudat nici anormal, dar până la 7 săptămâni și două zile, eu nu am știut că sunt însărcinată. Știu cum se fac copiii, doooh. Faptul că ciclul menstrual întârziase cu mult nu m-a pus pe gânduri, din simplul motiv că în ultimele luni nu era ceva anormal pentru mine. Ce m-a împins să fac testul de sarcină a fost instinctul! Pur și simplu, m-am trezit cu acest sentiment la 6 dimineața, și având și un test Barza la îndemână, l-am făcut.

Ambele linii s-au colorat instant!!! M-a luat tremuriciul, inima nici nu cred că o mai simțeam la cum îmi vâjâia capul de emoții, picioarele îmi erau complet amorțite dar fericirea a fost… de nedescris. Încă o simt.

Mi-am ținut mâna la gură să nu țip, Noa stătea în pragul de la baie și mă privea nedumerită, soțul încă dormea, și dorind enorm ( dintotdeauana ) să-i dau vestea printr-o surpriză inedită și să-i surprind reacția, m-am abținut să-l trezesc fix în acel moment, dar când a făcut ochi a aflat și el. Cum mi-am anunțat soțul despre sarcină? Am să vorbesc separat într-un articol, poate vă dau idei.

Ce a urmat apoi au fost confirmarea ecografică, analizele, etc. . Nu am dat imediat vestea, nici familiei și nici prietenilor. Așa am simțit, ca o perioadă să fie secretul nostru, să ne bucurăm doar noi de asta. Știam că o dată cu fericirea celor mai apropiate persoane, ar fi venit și valurile de întrebări firești, și momentan, nu aveam stare de ele. Și foarte bine am procedat!

Întâi am spus strict familiei și apoi prietenilor foarte apropiați iar asta s-a întâmplat după vreo două-trei săptămâni de când am aflat. Mai mult nici nu am putut și nici n-am simțit să ținem secretul față de ei.

Ce simptome am avut în primul trimestru

Nici după confirmare nu am avut mari simptome în primul trimestru, singurul lucru pe care l-am simțit până în săptămâna 12 a fost nodul în gât, care mă și împiedică să mănânc. Nu grețuri sau stări de rău, ci un nod în gât. Lucru acesta a dus și la câteva kilograme în minus.

Nu am avut grețuri, nu am avut stare de amețeală, nici înțepături acute, panicoase dar și nici stare de somnolență acută ( mi-aș fi dorit totuși ). În prima fază recunoscut că lipsa “clasicelor” simptome (sau felul cum le percepeam eu de fapt ) m-a pus pe gânduri, crezând că nu se dezvoltă bine sarcina de sunt lipsită de cele de început însă, doctorul m-a liniștit de la prima ecografie spunându-mi că este totul în regulă și că pur și simplu sunt mai norocoasă, căci corpul meu suportă altfel schimbările și am și o rezistență la dureri. Le-am luat aparent firesc pe toate și de aceea.

În continuare ( articolul acesta este scris în săptămâna 15, nu știu cât voi avea când îl voi publica dar sigur voi fi trecută de 6 luni ), nu mă pot plânge de ceea ce experimentez și ce simptome am în primul trimestru.

Ce îmi da bătăi de cap este rinosinuzita mea, care s-a acutizat, lucru la care mă așteptăm, din tot ce citisem inainte, etc., dar, din nou, nu mă pot plânge, și mă simt norocoasă. Există spray-uri, ser fiziologic și uleiuri esențiale (permise în sarcină, desigur ), deci soluții am de ameliorare.

Concluzia mea rămâne aceeași, nici o femeie nu ar trebui să se compare cu alta. Corpul fiecăreia este diferit, așa că nu vă așteptați ca și voi să vă resimțiți dureri, schimbări majore sau să treceți printr-o dramă întreaga sarcină dar, evident, nici că o să trăiți pe un nor roz.

Informați-vă pentru a ști la ce să vă așteptați, poate suna a perfecționism dar eu am preferat să știu ce ar urma să fie și să simt. Puneți întrebări doctorului, eu de exemplu la fiecare consultație mergeam cu setul de întrebări, oricât de banale puteau părea. Lăsați pupăzii GOOGLE și axați-vă pe medic!!!

Bazați-vă strict pe recomandările medicului căci doar el vă cunoaște evoluția, nu femeile de pe grupuri și forumuri. ȘI, indiferent de cum simțiți totul, luați firesc și normal. Dacă experiența nu este tocmai plăcută, căutați modalități de vă diminua stările pentru că sunt, NU vă comparați cu alte femei care se simt mai bine, nu sunteți nici exagerate, nici anormale, pur și simplu TRĂIȚI totul diferit de X sau Y femeie. Și este NORMAL!