Speranţa e cea care moare mereu ultima, dar există cazuri când pur şi simplu ea te dărâmă. Ne imaginăm atâtea lucruri frumoase şi cand colo, realitatea e atât de dură..
Speranţa e cea care moare mereu ultima, dar există cazuri când pur şi simplu ea te dărâmă. Ne imaginăm atâtea lucruri frumoase şi cand colo, realitatea e atât de dură..
Uite, într-un fel, țin să te contrazic pe tema asta. Speranța moare când îi permitem noi să moară, în momentul în care suntem prea obosiți (mental) să o mai susținem. În cazul în care acea speranță ajunge să ne dărâme este ceva mai grav. Cum ai spus și tu în nenumărate rânduri și cum spun și eu mereu, totul ține de modul în care gândim lucrurile. Totul vine din minte dar se pare că ne tot încăpățânăm să uităm treaba asta. Când ne permitem să uităm nu mai avem dreptul să ne plângem, aș zice eu.
Stiu, noi o omoram de cele mai multe ori insa uneori ajunge ea sa ne omoare.
Speranta trebuie sa moara ultima.Daca acum cand suntem tineri nu luptam si nu speram la 50 de ani ce dracu o sa mai facem?
Inevitabil te tii de ea.
Mda. Traim cu speranta si murim cu regretul
Cu mana noastra ne-o facem. Nu ar trebui sa exista regrete si nici sa ne agatam de speranta.
[…] idee simpla. Traznita, evident, printr-o minte “made in Japan” … Capsuni si frisca. Snack Attack ar fi […]