Doar in cele mai grele momente ale vietii tale, ajungi sa vezi adevaratele fete ale oamenilor care pretind ca tin la tine.
Asta-i o lectie invatata recent.
N-as fi vrut sa descopar asa cine-mi e prieten cu adevarat si cine nu, cine isi arata interesul, grija si atentia fata de mine si de felul in care ma simt. N-as fi vrut sa descopar ca sunt blamata pentru faptul ca nu vreau sa discut cu nimeni despre nimic, ca vreau sa stau in durerea mea, cu intrebarile si frustrarile mele. N-am stiut ca trebuie sa dai atatea explicatii pentru lipsa ta si atitudinea rece. Am dat pana si explicatii pentru articolele de pe blog, care btw au fost programate cu mult inainte. 
N-am stiut ca pot fi oamenii atat de ingusti la minte si ca trebuie sa REPET ca nu-s ok.
Da, sunt rece, sunt seaca, sunt indiferenta pentru ca nu am cum sa fiu altfel, si altii in locul meu ar fi la fel. Da, viata merge inainte dar niciodata la fel ca… inainte! Da, am sa-mi vars in continuare frustrarile, chiar si aici, sub ce forma vreau! Nu, n-am sa mai dau explicatii, n-am sa-mi schimb starile pentru a nu-i afecta pe cei din jur, am sa fiu eu asa cum SIMT, cum ma simt. Gata cu politetea si respectul dus la extrem cand nu simt sa le ofer, gata cu zambetul de om puternic; si gata, punct cu voi ce ati judecat, punct cu cei ce n-au inteles, punct cu cei prea ocupati si preocupati de lucrurile ce li se intampla dar pretind ca le pasa si de ce ti se intampla, punct dar de la capat cu cei care au fost acolo, cu simpla prezenta.
