
Să nu mă înţelegeţi greşit, nu întru în depresie doar că problemele din ultimul timp mă împiedică să mai fiu EU. Nu mai vreau să tresar la fiecare telefon primit de la ai mei pentru că mi-au ajuns veştile rele din ultimul timp, nu mai vreau să aud că o altă persoană dragă mie a decedat …nu mai vreau să mă gândesc la ce urmează. Pur şi simplu îmi vreau viaţa de înainte, aia liniştită!!!!! În fine … într-un final va fi bine, right? :)
„Sometimes the person who’s always been there for everyone else… Needs someone to be there for them! „

Poate mutarea la București îți va face mult bine :) Rămâne de văzut.
Eu sper ca pana atunci ca macar jumatate din probleme sa se rezolve, jumatate oricum nu au rezolvare iar asta ma intristeaza cel mai tare.
M-aș bucura să se rezolve. Vreau să mă încânte încântarea ta :)
Ce frumos ai spus … Merci!>:d<
să crești mare >:D<
In inaltime te rog, ca in latime ma chinui sa nu mai cresc.:D
mie când mi se urează asta zic ”la înțelepciune că nu am cum să mai cresc în înălțime, iar în burtă nu vreau :))
Suntem alaturi de tine, o sa vina si vremuri mai bune. Nici eu n-am o stare grozava acum, cu emotiile si stresul legate de disertatie, plus nelinistile ce tin de viitor, oarecum obisnuite la aceasta varsta. Dar stiu ca o sa treaca si voi fi iar vesela si zambitoare.
Te imbratisez si iti dau un pup virtual, sa te ajute sa te simti mai bine! :* :)
Multumesc. Uneori imi sunt mai aproape cei la care ma astept mai putin! :*
Stii ca am incredere in tine si mi-s convinsa ca vei lua nota maxima la disertatie, alunga emotiile si fii mai ” bazata” pe tine. >:D<>
Right..toate se rezolva intr-un final..:)..
speranta moare ultima. :)
Grasu XXL ne cam intrista zicand:”Pacat, ar trebui sa moara prima” ;))
( Hmm.. aterizai oleaca pe I.E. si vad ca acolo nu mi se arata Edit Comment. Pluginul tau e iubitor doar de Opera/FF si Chrome ? :)) )
Editorul nu se arata oricui oricum oricand, are si el preferinte. :)))
Uneori parca doar asta ne mai ramane: Sa speram la mai bine..
Acum spre un mod mai general, am mai zis eu, fara speranta, s-ar sinucide o gramada de oameni.. Speranta asta a devenit la fel de importanta ca apa/aerul sau mancarea. Speranta te tine in viata de multe ori. Si e cam la fel de ciudata ca aerul, caci se bazeaza pe feeling.
Sper sa-ti fie mai bine si tie! ( si sa n-ai ganduri sinucigase ;)) ) Toti trecem prin perioade grele sau foarte grele, dar poate’s si ele’s bune la ceva, te intaresc, te fac mai puternic/a.
„Mi-a spus cand eram mic, un om batran, ca cel trecut prin greutati, va ajunge cel mai bun!”
De nu am mai avea speranta chiar nu am mai avea nimic. Ne tinem de ea scai ..ganduri sinucigase nu am, nu mi-s problemele chiar atat de grave.