„Eu ştiu să dau sens gândurilor lui vagi. El le dezvoltă pe ale mele.”
Trăiesc într-un fel de cuptor de sentimente, iubiri, dorinţe, invenţii, creaţii, activităţi şi reverii. Nu-mi pot descrie viaţa în fapte pentru că extazul nu rezidă în fapte, în ce se întâmplă sau în ce fac, ci în ce se stârneşte în mine şi ce se naşte din toate astea.
Mi-am bagat zilele trecute nasul in pozele vechi, vechi de 5 anisori si s-a lasat cu lacrimi!?
Pe langa faptul ca m-am revazut cu parul extrem de scurt ( comparativ cu lungimea de acum ) si la 65 de kg ( fata de 52-53 de acum ), am gasit prima NOASTRA poza si da-i bocet…. de fericire dragilor! Simt ce simteam si atunci, aceeasi fluturasi in stomacel si acelasi tremurici in degete, dupa 5 ani aceleasi sentimente dar cu un plus de iubire.
Pe zi ce trece realizez mai mult şi mai mult că nu degeaba ne numim „surori„, că nu degeaba cei din jur spun că într-un mod ciudat dar plăcut semănăm; ne leagă mai multe decât credeam şi ne imaginam. Dincolo de neînţelegeri şi mici certuri – întâlnite în orice relaţie de natură umană de altfel, e atâta compatibilitate în tot ceea ce ne compune; nu ne mai miră nimic, nici când ne completăm propoziţiile, nici când ne citim gândurile, nici când ne sunăm FIX când simţim că ceva este în neregulă…