touch of a dream

touch of a dream

Realizările lui 2018, rezoluțiile lui 2019

touchofadream blog realizările 2018 rezoluțiile 2019

 După 2018, un an pe care îl pot descrie într-un singur cuvânt: SURPRINZĂTOR, de bun și frumos, urmează necunoscutul 2019, pe care îl primesc, și privesc, mai natural și firesc, decât restul anilor.

De la începutului lui 2018 m-am setat să mă autodepășesc, să-mi iau inima în dinți, să fac lucruri pe care în mod normal nu le-aș fi făcut, din varii motive, și, mai ales, să cresc, individual. Am REUȘIT și am cules imediat roadele, de care încă mă bucur. A fost și greu și enervat, dar frumos! read more

Jurnal Gaborisian, touch of a dream

Aniversări speciale. Secretele unei relații de lungă durată

aniversari speciale

Fiecare aniversare, de la an la an, mi se pare mai specială, mai frumoasă, mai intensă, mai… memorabilă. Unii se plâng de trecerea timpului, noi ne bucurăm de asta, căci dacă ne prind încă împreună înseamnă că timpul nu a trecut degeaba pentru noi.

Am fost întotdeauna discreți dar transparenți, nu am pozat în cuplul perfect, și știu că pentru faptul că n-am avut incidente majore în relație, din fericire, nici jigniri sau dezamăgiri, poate părea cel puțin ciudat, dar chiar așa suntem. Nu eram împreună dacă acestea existau pentru că nu suntem genul care să tolerăm jignirile sau să mergem pe principiul ” Mai scapi câte una, e normal „, mai ales că am văzut destule episoade urâte în cuplurile de lângă noi. Ce poate părea glumă și normalitate, de fapt este ceva cât se poate de serios, și devine regularitate, dacă este în continuare permis. read more

addicted, personal addiction quotes, touch of a dream

Om special sufletului meu!

Azi e ziua celei mai importante persoane din viata mea, este ziua LUI! Azi este ziua omului special sufletului meu, omului care mi-a daruit zambete nu lacrimi, omului care mi-a oferit timp nu distanta, fericire nu tristete, sinceritate nu minciuni. E ziua omului care de mai bine de 6 ani imi ofera FAPTE nu promisiuni! Iti multumesc iubire pentru ca…read more