Cuvintele dor, cel mai tare. De am fi conştienti de asta poate ne-am gândi de două ori înainte să eliberăm cuvintele în lume.
Cuvintele dor, cel mai tare. De am fi conştienti de asta poate ne-am gândi de două ori înainte să eliberăm cuvintele în lume.
Am vazut si eu poza pe net si mi-a placut mult mesajul. In situatia prezentata, cea a unui copil, este foarte adevarat ca orice cuvant urat lasa urme si isi pune amprenta pe sufletul micutului, putand provoca chiar si tulburari de comportament. Sad Wednesday…
Intradevar, de aceea simt si un oarecare dezgust fata de parintii ce se cearta in fata copiilor si isi arunca si cuvinte urate.
Vorbele adresate unui copil lasă urme adânci în psihicul lui și îi influențează dezvoltarea.
Dar și în cazul adulților este la fel de grav, oamenii aruncă cuvinte la nervi sau din ambiție, și mai apoi le regretă, dar degeaba, răul e făcut. Chiar dacă persoana în cauză, te iartă, urmele lăsate de cuvinte nu se pot șterge.
Peste orice poti trece cu privirea dar nu si cu sufletul. Noi suntem capabili sa iertam multe dar sa uitam extrem de putine! Se spune ca mai bine dai o palma decat sa arunci o vorba.
extrem de true!! de multe ori dor si mai tare decat faptele.. sa stii
Stiu. Multi prefera o palma sau un sut in fund ….
Superba poza si mesajul! Imi vine si mie sa plang cand ii vad ochisorii lui ala mic!
E cam trista imaginea insa poate ii atinge si pe cei care arunca aiurea cuvinte.
Dor atât de mult încât unii copii ramân cu boli psihice toata viaţa,asta o spun pt că am fost cu cineva într-un astfel de spital şi privelistea era groaznică
Auch…. Banuiesc ca nici tu nu ai ramas cu un gust dulce dupa o astfel de priveliste!?
Foarte amar,săracii copii erau atât de lipsiti de afecţiune…şi aveau o privire de ţi se rupea inima
Imi imaginez…
Acum spune-mi, in astfel de moment nu te simti noroc pentru ca ai crescut cum ai crescut si ca ai ceea ce ai?
Ba da,chiar dacă probleme au curs râuri-râuri în ultimii ani,sunt fericit că am avut (şi încă am) părinţi care nu m-au părăsit,nu m-au bătut,nu m-au „lovit” psihic,ci m-au crescut aşa cum au putut cu ce au avut,şi nu am ce să le reproşez
Putini gandesc ca tine in ziua de astazi! Observ cu tristete ca in jurul nostru roiesc adolescenti ce nu se multumesc sa arunce doar cu, cuvinte in pariniti.. Multi ajung sa ii respecte abia in momentul in care ii pierd si asta este si mai trist!
Da, cam asa e. Doar unele cuvinte.
Sunt unele ce ne inalta la cer.
Asa este, cuvintele pot produce rani grele, mai ales persoanelor sensibile. Apar adevarate traume daca se insista cu anumite expresii.
Asa este! Ti se pune ca un pitic pe creier si te pisca intreaga viata …
Interesantă imaginea… Da..cuvintele rănesc.. Mi-a dat de gândit… să fiu mai atentă…
Te apreciez copil frumos pentru ca esti mai dispusa decat alti copilasi sa inveti.
BIG LIKE!! O seara frumoasa!
Multumesc, la fel.
Cât de adevărat este !
…și mulți așa ,cu ușurință se joacă cu cuvintele …
Cu ele e usor sa te joci dar cu ranile ce le lasi in urma oare cum e? Nimeni nu se gandeste la ele inainte de-a le arunca…
Foarte adevarat… interesanta campanie!
Seara placuta!
puternic mesajul transmis de poza…
Poate devine puternic si pentru psihicul unora.
O mână brutală stoarce lacrimi unui copil nevinovat.
Speram ca de acea mana brutala sa aiba grija o alta mana neiertatoare!
Minunata poza si minunata alegere si da cuvintele dor , uneori chiar mai mult decat durerea fizica . Cuvintele raman acolo in mintea noastra si pot pricinui o durere de neuitat !
Asa este! Dar uite ca nu mereu constientizam asta si aruncam cuvinte prea duri mult prea usor,
[…] Cuvintele necugetate dor pentru ca suntem fragili pe interior si imposibil de vindecat! […]