Nu, nu mă cunoşti……..
De multe ori sunt egoistă și rea, dar întrebarea e: cine nu este? Nu sunt perfectă și nici nu voi fi, să îți spun sincer, sunt mândră de asta!! SUNT EU – prea melancolică dar NU pesimistă, ba chiar optimistă! Nu-mi plac dramele deși mă urmăresc la fiecare pas, nu-mi place să mă complic când lucrurile sunt deja complicate, ÎNCERC să nu mă uit înapoi deși este inevitabil; nu mă desconsider, nu mă judec și nu judec pe nimeni, nu mă laud și nu sunt cea mai sinceră persoană – cine este?
În fiecare zi învăț ceva! Am învățat că prietenii adevărați există doar că trebuie să știi să-i recunoști; am învățat că trebuie să-ți pui o limită pe care uneori, ( din păcate – din prostie /naivitate ) o depășești; am învățat că pentru oricine există speranță; am realizat că cel mai bine știu să greșesc și că din greșeli învăț dar cu toate astea le repet….
Am învățat să mă iubesc, să-mi ascult instinctele, să iubesc, să urăsc, să iubesc și să urăsc în același timp; am învățat să iert, să cer iertare, să mă înjosesc și să înjosesc la rândul meu. Am învățat că a fi darnic nu este o calitate ci un defect…. Am învățat să fiu tare și să zâmbesc chiar dacă înăuntrul meu era dezastru!
Am învățat să TRĂIESC și continui să învăț.


OMG!!! U ARE EXACTLY LIKE ME :-O
Stiu ca semanam. ;))
Oricum, cu siguranta multi se regasesc in ceea ce am scris…
Make it a 3 some :D Uff ..minunat articol dragulici.
A tunat si ne-am adunat fetelor. Ce e de facut?:))
Mai am și eu loc în clubul vostru? :D
Da. Te rog sa dai o semnatura! :>
:) Frumos spus. Draga mea, sper sa evoluezi spre ceea ce iti doresti tu mai mult :) Sa fii fericita, orice ar fi :)
Imi place partea cu ‘INCERC să nu mă uit înapoi deși este inevitabil; nu mă desconsider, nu mă judec și nu judec pe nimeni, nu mă laud și nu sunt cea mai sinceră persoană – cine este?’
:) De luat aminte sa fac si eu la fel :* E super daca iti reuseste asta, eu abia de acum caut sa fac ca tine :)
Nu esti singurica, pe mine si pe Cris ne-ai castigat de partea ta si de ai nevoie de un ajutor, de un imbold ne strigi si venim la apel! :) Fericirea ne-o cladim SINGURI, trebuie doar sa vrem..
:*
Let’s do it Diana! :D Hai sa schimbam ce trebuie schimbat:D >:D<
Are vointa si determinare deci va trece peste. :D
” You only live once. But if you work it right, once is enough! ” ;) Asa ca bucura-te de viata, cu bune si cu rele!
Imi place mult descrierea, esti cam ca mine! :)))
Join the club, sunt destule fete ca mine. :)) cu ce sa te servesc?
Ce se obisnuieste pe aici? :))
Tarie pentru ca avem nevoie!! :))
Important este ca noi să fim mulțumiți de faptele noastre, fără să ne gândim la alții.
Nici nu-mi mai arde in momentele astea sa ma gandesc la altii, incep sa pun mai multa baza pe MINE si tot ce conteaza pt. MINE!