serviciile brow bar benefit

Serviciile Benefit BROW BAR – Experiența mea

 Trag de mine de luni bune să încerc serviciile Benefit Brow Bar pentru a mă lamuri exact dacă domnișoricele de acolo întradevăr îți fac sprâncele să danseze de fericire.Într-un final, m-am mobilizat și m-am programat la locația din Mall Vitan, la carismatica Mirela. Cum a decurs totul, cum se prezintă acum sprâncenele mele și daca am mai apelat la serviciile Brow Bar, citiți în continuare, că tot mi-s întrebată cum e acolo.

Serviciile Benefit BROW BAR – Experiența mea

Trebuie să mărturisesc faptul că până la începutul anului trecut atenția nu-mi era deloc canalizată pe sprancene, mi le pensam singură și… prost. Ce credeam eu că înseamnă pensare corectă și potrivită fizionomiei, era de fapt o… eroare de pilotare a degetelor mele. Pensetele nu sunt pentru toată lumea – acum mi-e clar! Sprâncenele mele erau subțiri și curbate… ca o semilună. Horror oricum și spun asta acum privind retrospectiv, căci atunci, repet, mi se păreau ok. Îhîm…

Anyhow, într-un an de zile, timp în care am mers la salon, am reușit sa le dau chipurile o formă și sa le fac mai groase. Toate bune și frumoase până la ajung la Brow BAR Benefit.

serviciile brow bar benefit

produse benefit brow bar

La Benefit BROW BAR am descoperit că se poate ȘI mai bine! Fugind ca dracu` de tămâie ani la rândul de epilarea sprâncenelor cu ceară, eram puțin sceptică, mă vedeam deja roșie, cu micuțe iritații, eu având MEREU problema aceasta la epilarea cu ceară, pielea fiindu-mi sensibilă. Ce credeți? Le-am avut? Spre marea mea mirare, nu! Dar de ce?

Fetele care se ocupă de sprâncenele clientelor la Brow Bar folosesc doar ceară specială pentru sprăncene. Nu ceară la borcan, nu la kilogram luată de la colțul blocului, nimic de genul. Ceara este specială, este ținuta la o anumită temperatură ( să nu sari ca arsa de pe scaun ), este testată întâi pe încheietură ( în caz de alergii ) și epilarea se face fără durere și fără urme. În special!

banda ceara serviciile brow bar benefit

Înainte de a le epila, să nu uit să menționez, Mirela mi-a măsurat sprâncenele, geometric ( cu Maping tool-ul Benefit ) și ochiometric ( ochi de expertă!), și mi-a explicat și mie amănunțit totul. Care ar trebui să fie punctul de pornire, lungimea potrivită a sprâncenelor și unde să se afle „ridicătura Nike” aka arcul, astfel încât să fie simetrice cu forma fetei mele.

După epilare, obișnuită ca la salon, mă pregăteam să o las pe Mirela să respire aerul unei pauze bine meritate, dar nu. Nu pleci de la Brow Bar niciodată fără să ți se contureze frumos sprâncenele cu produse Benefit, produse pe care am început și eu încă de anul trecut să le achiziționez sau chiar să le și primesc ( holy yeeeey! ).

În sfârșit aveam formă, zona de sub sprâncene era mai luminată, eram lipsită și de iritații, aveam și sprâncenele frumos conturate, gata să ies în oras, numa` că s-a lăsat cu o a doua cafea, servită în confortul casei mele. Experiența am repetat-o după aproape o LUNĂ ( în Promenada). Eu care la două săptămâni trebuia să revin cu penseta, să pensez surplusul. Deci big WOW!!!

Așa m-am lămurit de faptul ca epilarea sprâncenelor la Brow Bar este sfânta dom`le! Firele nu sunt rupte, cum se întâmplă la pensare, ci sunt smulse, atfel că, evideeeent, vor crește mai greu. THUMBS UP, BENEFIT!

Știu ca repet dar Benefit este într-o marjă majoră în trusa mea de produse cosmetice și îngrijire iar „ritualul” se ține scai de mine, căci produsele întradevăr sunt de calitate și-mi plac nespus de mult. În special cele care mi-au format mâinile stângi astfel încât să-mi conturez și eu modest sprâncenele! Recomand Goof Proof – for start.

Recomand serviciile Brow Bar Benefit? Fără dar și poate, DA. Cu toată sinceritatea, vă spun că merită să mergeți măcar o dată acolo, să vă lamuriți, ca și mine, dacă merită sau ba. Eu deja am corupt două prietene și altceva n-au mai ales după prima experiență.

Dacă sunteți curioase și vreți și voi să încercați aceste servicii, mai jos vă pun locațiile Brow Bar Benefit, cu numerele de telefon aferente.

1. Sephora Bucureşti Mall
Calea Vitan 55-59, sector 3
Τel : 0733 774 011
2. Sephora Băneasa
Bucureşti-Ploieşti 42D,sector 1
Τel : 0720 501 475
3. Sephora Feeria
Bucureşti-Ploieşti 44A, sector 1
Τel : 0733 774 012
4. Sephora Afi Cotroceni
Bulevardul General Vasile Milea nr.4,sector 6
Tel : 0733 774 010
5. Sephora Mega Mall
Pierre de Coubertin nr. 3-5, sector 2
Τel : 0799 889 555
6. Sephora Coresi
Zaharia Stancu nr. 1
Τel : 0799 889 556

Dacă deja ați încercat serviciile Brow Bar Benefit, aștept să-mi spuneți părerile voastre sincere.


Si-au lasat amprenta↓


This Article Has 3 Comments
  1. Natalia spune:

    Preturile cum sunt?

  2. Anonim spune:

    ma duc si io happy

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *